Astăzi a fost o zi grea pentru George Copos.
In timp ce se afla la Tribunalul Bucuresti, unde era audiat intr-un alt dosar, „Dosarul Loteria”, George Copos a aflat că judecătorii au decis casarea sentintei si trimiterea dosarului la Curtea de Apel pentru rejudecare!
La iesirea din Tribunalul Bucuresti, patronul Rapidului a vorbit, cu ochii in lacrimi, despre decizia instantei. Omul de afaceri spune că era pregătit chiar să nu meargă la nunta fiului său, in asteptarea unui rezultat.
„Am spus înainte că respect orice decizie pe care o va lua justiţia. Oricare verdict ar fi fost, l-aş fi respectat. Eram hotărât să nu merg nici la nunta copilului meu, care va avea loc la New York, şi care termină Harvardul zilele acestea, doar pentru a respecta o decizie a justiţiei”, a spus el.
„Nici eu şi nici oamenii de la Rapid nu am făcut ceva ilegal. În toţi aceşti ani cât am fost hăituiţi, am pierdut sute de milioane de euro. Din aceste sute de milioane, mai mult de 65 la sută mergeau la bugetul statului. În loc să fim lăsaţi să creăm locuri de muncă, să investim, să susţinem bugetele statului, suntem hăituiţi. Îmi duc această soartă, această karmă, pentru că nu am ce face. Recunoştinţa la români este cea mai grea povară.
După ce am văzut ce mi s-a întâmplat într-un moment greu al vieţii mele am luat decizia ca toate acţiunile clubului Rapid, tot ce am construit eu în aceşti 20 de ani să le donez gratuit unei organizaţii pe care suporterii o vor face…Vreau să nu simţiţi niciunul în viaţa vieţii voastre să simţiţi ce am eu în suflet acum”, a incheiat omul de afaceri, aproape plângând.
C.V.